Procurorii DNA au anunțat că au început urmărirea penală împotriva Mariei Pop și a inspectorului principal Ionel Stoica. În 2013, cei doi efectuau un control la o persoană fizică autorizată și au luat șpagă 500 de lei pentru ca să nu-i aplice sancțiuni pentru neregulile constatate.
„În cauză există date și probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora suspecții Pop Maria și Stoica Ionel – Cătălin, în cursul lunii august 2013, cu ocazia unui control fiscal efectuat la o persoană fizică autorizată au primit suma de 500 lei pentru a nu dispune măsurile legale ce se impuneau, ca urmare a aspectelor constatate. Tot cu această ocazie, cei doi funcționari au falsificat, prin atestarea unor fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului, înscrisul oficial denumit Registrul Unic de Control ce aparținea persoanei fizice autorizate”, se arată în comunicatul DNA.